negru azi-noapte ploua și-auzeam
prin timpanul pereților
cum huruie mărfarele vântului
cum țipă în bezna acvatică
streșina udă și grea

niciodată n-am știut
dacă norii sunt oameni
dacă fulgeru-i sufletul lor
dar omul cu suflet nu doarme
când îi lipsește speranța
când se sfâșie-așteptările lui
în marea de picuri de-afară
omul cu suflet nu poate dormi
când l-obosește singurătatea


niciodată n-am știut
cum se încheie o vară
în asfințitul plin de securi
în soarele stins de rănile-i roșii
în noaptea nemiloasă ca un călău

dar tu te bucuri călătorule omule
că încă închis în propria-ți
carne împovărată
ocrotit de sicriele spaimelor
nu poți putrezi