Roșii suflete flutură-n vânt.
Uscate-s demult tinerețile ierbii .

Pe umăr , mi se coc lanțurile
ca răvașele - n plăcintă .

Toamna asta e a tuturor...
De ce nu e numai a mea ?
Nu vreau ca inima să - mi fie acoperită
de tălpi mincinoase ce-au ucis săruturi .
Nu vreau sub pleoape umbre de copaci triști ,
atlași vegetali ce iubesc cerul fără speranță .
Culorile verii sugrumate , nu vreau să umple golurile
din ochii indiferenților alb-negru .

Nu îmi doresc o toamna - clișeu cu struguri la gât ,
nici un septembrie cu ghiozdan în spate...

Unde să - mi caut anotimpul propriilor tălpi , al coaptelor
săruturi zemuinde , îmbrățișate rădăcini de nu - mă - uita ?