ce toamnă aiurea
se simte asta
din primele zile
senine senine
spre prânz
nori patriarhali
seara sângerii
cum ar spune bardul
semănând câmpul nou al Tympului
cu semințe-n clipe răstignite



uitat
pe prima treaptă
între acum atunci și undeva-cândva
jurnalul acela verde
din inima ta



de când nu ne-am scris
îmi vine să cred că doar în vis s-a întâmplat asta
ultima oară-mi spuneai că pleci undeva în arhipelag
dar asta era cu ceva vreme în urmă
am zis că-ți voi scrie înainte de-a reveni
apoi credeam că-mi scrii tu
și tot așa
din aripile gândului
polen din zbor de flutur
pe cântecul greierilor



puiul și-a băgat ciocul în cornul lunii
a ciobit din el crezând că-i cașcaval
de digul meu s-a izbit un val
pe țărm nechează un cal
călărețul
mă uit după el
da… ceva ghemuit
între stânci



coborând ora spartă din pendul
cioburi de Infinit
m-au orbit











Constanța, 4 septembrie, 2010