Doar noaptea
îmi aud inima
cum bate .
Atunci
îmi e mai aproape de suflet .

Ciufulitele perne ,
labirinturile cearsafurilor iubite frenetic
ascund căldura sangvinolentă
a trupului - perlă .

Albă , prea albă chiar pentru a putea lumina ,
tresar catifelat .

Undeva ,
un om fără nume și fără chip
anunță ora exactă .
Ce stupid !
Știm cât e ceasul ,
dar oare cât mai avem de trăit...?

Îmi ridic pătura până la gât ,
devin într-o clipă
un ocean mițos răsculat în el însuși

și - adorm ...