– cocostârcule strigă un copil abia sosit pe tărâmul acesta
de acolo de unde ni se spune nouă celor care împlinim în curând anii indigo
să nu fim complici la tandrețe
- poartă alt nume pe acea urmă de picior dar
știu că i se mai spune astfel în lipsă de vizitatori prea mulți -

și ne întrebăm așezându-ne la pământ
ce fapte s-au târât prin noroi
și ne chinuim să zâmbim
afundându-ne fața în pietrele sparte

la mine strigă și-i văd fața străbătută de câteva fluvii necunoscute
cineva soseste la ore fixe și le dă nume
asta așteaptă și el și se plictisește văzându-mă căzut la pământ
la poalele statuii ce-și poartă mijlocul încins cu sete
– de ce aici nu apar mai multe urme în spatele fiecărei tălpi?

și ne încetinim mersul în cerc
reptilele tresar din nou sub pielea noastră
și ne întristăm doar o parte a inimii
în care vârful săgeții a înviat

ceilalți presimt al doilea strigăt al lui așa cum s-a rânduit
pentru noii veniți cei ce coboară fără aripi doar cu oasele sunând a apă
– cocostârcule și-i un sunet dogit acum la plecare
am spart înălțarea pietrei și o parte din ea a strigat
la mine la fel ca și el și nu au mai rămas urme de os

și ne rupem unii din alții cioturile
cu care arătam altădată calea
și ne adormim strigătele iar
copiii din noi pleacă spre alte tărâmuri