Moto: Cu susu-n jos

Într-o livadă...

Creșteau într-o livadă din nu știu ce cătun,
Cu ramuri mari, cu fructe, un măr, un păr și-un prun;
-Eu, zise mărul, mândru, sunt mai presus, firește,
Doar știți, și Cartea sfântă de mine pomenește.
Și nu vorbesc de șarpe, ispită și Adam,
Motive de mândrie mai serioase am:
Când, Evei, Demiurgul -o știu de la strămoși-
I-a rotunjit obrajii cei rumeni și frumoși,
S-a inspirat, se vede prea bine, de la mere,
De-aceea-ți vine-ntruna să-i mângâi, ce plăcere!
Făcu un păr, în pârgă de două săptămâni:
-Eu știu că de la pere s-a inspirat la sâni!
Senzații dulci produce a feței mângâiere,
Dar ai ținut în ramuri (în mâini), vreodată, pere?

Un prun cu fructe coapte, cărnoase, mari, zâmbea
Din nu știu ce motive... Știa și el ceva...

Să nu-mi faceți morală, spunând că mă gândesc
La nu știu ce prostie, prieteni, mă grăbesc
Să spun chiar eu morala - un lucru ce se știe:
Frumosul și utilul înseamnă armonie;
Din câte sunt pe lume, vor fi și or fi fost,
Își are fiecare, în felul lui, un rost.

Cioara și porumbelul

Pe-un horn călduț de casă, stăteau în primăvară
de vorbă două păsări: un porumbel și-o cioară.
-Voi, zise porumbelul, voi ăștia mai... bronzați,
aveți așa o limbă de parc-ați fi drogați!
Cum dracu vă-nțelegeți? Puteți voi conversa,
când toată limba voastră e pur și simplu “cra”?
Ascultă porumbeii puțin, fir-ar să fie,
ce uguieli în limbă și câtă poezie !

-Știi ceva, păsărică? A ta infatuare
e chiar caraghioasă! Ai auzit tu oare și măcar ai habar
ce va ca să însemne sistemul doi, binar?
Când spunem “cra” e unu și când tăcem e zero!
Și nu fă pe nebunu’, spălatule cu dero:
De-aveam infrastructură și niște tranzistoare,
la ora actuală făceam calculatoare!

- De-ai fi așa de tare, răspunse celălat,
ai ști că sunt limbaje de un nivel înalt.
Noi, porumbeii casnici, nu vrem calculatoare,
fiindcă are omul. Eu, când, din întâmplare,
doresc să stau de vorbă (se-ntâmplă tot mai des)
m-apropii de antenă și-online și wireless,
mă țin de conversații cu cine vreau în lume.

- Părerea mea, columbe, e că te ții de glume,
că n-are cum pricepe un neam de nătăfleți
mesajele compuse din șiruri de octeți.

Lăsând pe altădată răspunsul vrut de voi-
în care din limbaje s-au înțeles cei doi,
discuția aceasta, așa, inamicală,
eu cred că sugerează o minimă morală:

La orișice ființă, chiar necuvântătoare,
nevoie-i de știință și de comunicare;
Și-oricât s-ar crede unii de genii și de unici,
ei stau să te asculte când știi cum să comunici.

Cuiul și ciocanul

Odată, când anume nu pot să spun… mai an,
un cui dintr-un perete, văzându-l pe ciocan
cum sta mai jos pe-o bancă, mă rog - o policioară,
se apucă să-i zică pe tonuri de ocară:

-Mă uit de sus la tine și-ncerc să înțeleg
cum poți să stai acolo întins precum un bleg
întreaga ziulică, să nu faci chiar nimic,
în timp ce eu, eu, cuiul, un obiect mai mic,
sunt folosit întruna de om în fel și chip;
Sunt ceea ce se cheamă, în vremea noastră, vip;
Sunt pus să țin adesea, în mine atârnate,
ba haine, ba prosoape, ba fel de aparate;
Eu pot să țin tablouri de Picaso, Rembrandt,
(mi-au atârnat și-o pungă cu opere de Kant),
eu pot să țin atâtea-n perete și-n dulap,
iar tu rămâi pe spate... Cel mult, ne bați la cap!

Ciocanul nu-i răspunse. Stătea la locul lui,
când omul smulse-o haină, grăbit, cu tot cu cui,
ieși pe ușă-afară sărind pe scări voios,
în timp ce cuiul nostru, uitat, rămase jos.
-Ei, spuse calm ciocanul, acuma ce mai zici?
Să zaci uitat acolo, eu nu mă mișc de-aici
sau de mă mișc vreodată, îți dau în clar de veste:
la cap voi bate numai pe cuiele modeste,
cu-atât mai mult acuma când, bietule tălâmb,
ești jos printre gunoaie și ruginit și strâmb.


Vorbind despre morală, pricepe fiecare
că-n primul rând e vorba despre colaborare;

Și: nu-i lua pe alții de leneși și de proști,
încearcă mai degrabă întâi să îi cunoști;

Și: să suporți bătaia la cap, ca un copil,
când celălalt te-nvață ceva ce ți-e util.


Cosașul

Se spune că-ntr-o țară, mă rog, pe un imaș,
Au pus ca prim ministru, pe vremuri, un cosaș;
Nu-i vorbă, era harnic și săritor, minune,
Dar mult prea mic s-ajungă să aibă viziune,
Așa că dânsul orice decizie lua,
Problemele prin iarbă mai mult le încurca
Și-n loc să crească-n țară belșug și avuții,
Pășunea se umpluse de spini și bălării.

Morala
Când tu conduci și-n țară ciulinii sunt cât casa,
Mai lasă-n loc pe altul și du-te bate-ți coasa.

Găina și porumbița

-La voi, spunea găinii, cândva, o porumbiță,
Ce căuta prin curte un vierme, o bobiță,
Relația cu soțul e tare primitivă,
Purtarea lui e dură, barbară, abuzivă!
Bărbatul meu e gingaș, e ca un copilandru,
E calm întotdeauna, și liniștit și tandru!
Eu sunt a lui pe viață și el e tot ce am,
Pe când al tău e mare curvar și poligam!
Se scoală de cu noapte sau dis-de-dimineață
Și cât e ziulica vă calcă prin cotreață,
Prin curte, prin grădină, pe un’ se nimerește,
Pe urmă cucurigă triumfător, firește.
Mă uit câteodată de sus și sunt mirată,
Cum poți răbda ca proasta: ești zilnic violată!
-Oi fi având dreptate și tu, dar, negreșit,
De când mă știu pe lume, așa m-am pomenit.
E vorba-aici de soartă, deci nu prea am ce face
Și -cum spunea poetul- mă sperii, dar îmi place.

Deducem că, în lumea puțin evoluată,
Sunt cazuri când violul e dragoste curată.