degeaba pun de cafea
urmele nopții nu vor să se dezlipească
am o cumplită durere de cap
ambulatoriu visele m-au înțepat ca seringile
în delir zorii mă sărută pe grumaz
de parcă ai fi tu nu mai știu când
paharul cu lapte și felia unsă își așteaptă sfârșitul
deși nu am față de criminal
mi-e lehamite mă plimb fără niciun rost
printre scaunele cu amăgiri prea multe
azi am liber și cu toate astea nu mă simt deloc liberă
singurătatea e o pasăre care-și face cuib în viață
depune ouă crește pui îi învață să zboare
apoi fiecare se aciuiește pe lângă casa omului

nu vrea să-mi dea drumul

pe stradă cu pasărea pe umăr
ne recunoaștem