am înfipt soarele într-o lamă de cuțit
lavabil s-a scurs pe masă
pe scaunele singuratice
podeaua este o mare roșie
iar eu
ca un rac
întotdeauna abdic în fața destinului

nu știu ce mi-a venit să disec
soarele mort nu va șterge pata
așezată pe suflet
ca o lipitoare
care mă soarbe încet
încet

rănit astrul meu se târăște
spre asfințit

(9 nov. 2010)