Mă trezesc dimineața și
capul meu e o mașină de spălat
vasele, pentru că
haine nu mai am și
nu mai vreau să îmi cumpăr.

În fața blocului, toată lumea are un partener
de discuție/ dragoste/ ură,
la mine în casă până și firele de praf
sunt singure și își închid ochii
pe rând ca să nu semene între ele.

Se slobozesc uneori din mine grămezi
de câini fără blană, fără dinți, fără unghii;

tot ce pot să facă e să mă miroasă și
apoi să se așeze cu mine la masă,
poate la un castron cu lapte
și amintiri în cutie de cereale,
să își întindă boturile hidoase
fără mustăți, să mă lingă pe degete
și să îmi spună că sunt la fel ca ei.