agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Venus and Adonis ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-25 | [This text should be read in romana] |
îmi iau cazmaua
firește în concepția mea unealta de săpat e un stilou sau un pix cu vîrf subțire mă duc în grădină grădina se-ntinde între prima carte de povești răsfoită și bufnetul sec al lui alef la capătul trunchiului și încep să sap o groapă știți ce este o groapă, nu-i așa, nu trebuie să vă detailez dar nu se știe cine-mi va citi textul așa că explic în cîteva limbi de largă circulație și rotație în arabă حفرة care se citește "șfrh" cu "r" aspirat și zdrobit în palatin în bască "zulo" cu inimitabilul z zornăit În chineză "keng" cu "e" lung, fluierat în daneză "pit" de parcă ai aștepta să găsești în ea un buldog pitit în estonă "auk" ca un strigăt scurt de surprindere sau durere în filipineză relaxat, ca un hamac, "hukay" "karieri" pronunță gruzinii, ceea ce este foarte sugestiv în hindi "pita" ca un arc indoeuropean întins între Baltica și Punjab în islandeză "hola" de parcă te-ar saluta "bedre" în letonă, "gödör" în maghiară, "akin" în dialectul indienilor navajo "kuil" în olandeză "cova" spun portughezii, "iama" rușii, "shimo" sună în swahili "çukur" îmbietor în turcă "șaxta" în urdu și naiba mai știe cum în valonă cînd groapa șfrh-zulo și așa mai departe e terminată mă aplec deasupra ei și urlu, urlu din toate puterile tot ceea ce n-am putut spune pînă acum cînd groapa începe să sufere pereții de lut tresar dureros arunc înapoi pămîntul scobit cu migală și-l bătucesc tacticos ca să rămînă niciun indiciu un păianjen minuscul cu trupul gălbui vărgat cu cenușiu se cățără pe mînerul cazmalei și respir ușurat
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy