ultimul
război mondial se poartă
în umărul tău:

trec dacii 1310
cu jurnaliști de război
și apoi tancurile
și soldații deghizați
în arlechini
cu puști mari
cu paturi de lemn
și gamelele plângând
penultima supă.

trec apoi eu
cu buzele clare
și iți sărut omoplatul.

în focuri de pistol automat
mă predau
și îmi pun pe scările ministerului
de război
inima,
dinții,
tibia,
și genunchii.

ultimul război mondial
se poartă
în umărul tău.

sunt cireșe coapte
în palmele reci ale generalului
și
peste ele
trec caii
îmbrăcați în haine cu dungi,
în
haine alb negru
evadați cumva
din războiul trecut.


deschid gemul de la bucătărie
și întind pe pâinea prăjită
următorul cuvânt
care poate fi
mai mult sau mai puțin articulat.

pe scările de ciment
ale acestui apartament
congruent
deschidem următoarea înfruntare
sprijinind acest război mondial
care se poartă în umărul tău
cu câte un sărut
cu câte o poezie.

deghizat în arlechin
ascund în frigider
soldatul ucis ultima dată
și
te iubesc
cu tot războiul acesta pe care îl port cu umărul tău:

îți prind bretelele roșii
cu dinții
și te cuprind peste sâni
cu încă o victorie.

soldații deghizați în arlechini
trag focurile de avertisment.