Copacul acela bătrân
îndoit de vânturi și ploi
spre apus
s-a trezit într-o zi logodit
cu un inel
de zorele.

În fiecare dimineață
ca unul tânăr
lin foșnea;
pesemne că îmbrățișarea
durerea-atâtor scorburi
i-alina.

Și-n viață se întâmplă
de multe ori la fel:
eu știu că sunt copacul
bătrân de-atâtea gânduri,
tu ești precum zoreaua
aceeași doar în zori.