½vai vouă muritori de rând!½
și sângele divin îi băltea în tălpi
cerul nostru s-a înroșit de picuri grei
furia unei furtuni sfinte
avea să zburde printre nori cu tunete

și pe unde tavanul e prea senin
un fulger zdrobește creștetul pământului
cu cate-o boală coaptă adânc în ecoul păcatului nostru
strigat până la cer

pâna la barba Lui împletită în mii de iertări
pe care se întinde raiul
casa altor bărboși ce iartă păcate mai mici
ei vin cu ploile de vară -etici paterne-
trecătoare
povești cu tâlc sub roua dimineților de viață
spălate-n apele Iordanului

dar ochii christului erau triști
își deshumase amintirea morții
strângea în vene pulsul ei
de ură omenească revărsată-n guri de iad
țipând la îngeri
să nu mai stea/ să nu mai joace șah cu ei
să vie Sfânt Ilie și să-i spele
să vină Maica să-l aline
căci rănile îl dor
și crucea iar îl cere...