Iarna, cristaline unde
pe sub gheață se strecoară
și-n noapte argintul Lunii
îl transformă-n poleială.

Ajunge o zi-nsorită
să se subțieze gheața
și prin margini dantelate
să pătrundă-n apă viața.

Sălciile arcuite
spre oglinda de cleștar,
lasă gheța ce le-mbracă
să prelingă stropi de apă.

Cade acum o picătură
și alta se pregătește,
gheața râului în raze
și cristale-ncet pleznește.

Zăresc peștii curcubeu,
aurii și argintii, ce-și
pun solzii in valoare,
fluturând din aripioare.

Susur duios se aude,
„Simfonii de primăvară”,
și pe maluri, dalbe flori
scot căpșorul din zăpadă.

Tot privești și nu ai crede
că gingașii ghiocei,
cu lăncile din smarald,
scot clinchet de clopoței.

O boare de vânt ușoară
va purta mireasma lor,
„Vestitori ai Primăverii”,
bucuria tuturor.

Iarna însă nu se lasă,
„Babele” își pregătește
să cearnă zăpadă-n zări
troienind din nou cărări.

Vântul de la Miază-Zi,
„Mâncătorul de zăpadă”,
Dochiei-i fură cojoace,
de vreo nouă zile-ncoace.

Fete au ieșit din case,
purtând fine mărțișoare,
și pe câmpuri apar pâlcuri
de culori, pline de floare.

Iată, mândra Primăvară
cu alaiul ei sonor,
a venit din nou în țară
dând farmec visărilor...