Eu zic să fim optimiști și să ne lipim cu burta de
pământ răzând în hohote, arzând în hohote. Să punem, domnule,
mână de la mână poate iese hora. Dansează urșii pe jeraticul
din rezervație, dansează bine cu mulțumiri de fiară;
trage brazda apăsat, băiete, că te privește din ceruri
omenirea adică nimeni dar cu stele multe. Ehei, un suflet
mare în expectativă și monologul stâncii, acel Shakespeare
avant la lettre. Și raiul e pășunea de strămoși pe care tac
peripatetici. Eu zic să fim optimiști preostosu din Tinosu
și altar din Grătaru. Oricum ne cade pieptu-n burtă și,
ca frunza, nu se mai ridică primăvara viitoare. Brațe deschise
doamne, ca gurile Dunării. Și grădina poliglotă (acele păsări
care pier pe limba lor cu un tril intraductibil. Dansează
suflete șontâc, de la frați de la surori de la
grindina cu flori, dansează. Și seara vine levitând precum
genunchiul Doamnei Dantela. În saecula saeculorum. Rugă să
fie și rug, Biblioteca aurită cu tentacule de mii de pagini
urcă Dealul unde-i vinul alb initio și cu pahar-n mâna
dreaptă începem clipa să se bucure și ea săraca noastră
soră. Mai e o nuntă și orașele gătite cu mirese așteaptă
noaptea să se-nchidă în luminile lor când firul de iarbă, pui
de cercetaș care a spart toate fronturile, râcâie la ușă
și cere puțină clorofilă. Pe ușă scrie:
mașina sau cu totul altceva dictează ritmul, strofa, banul.