Noi doi sîntem ca și cînd ar veni, la Paris, un boșiman
să discute, cu un eschimos, despre vreme. Tu ești dusă
cu pluta pe toate rîurile din Europa și din alte cinci continente
iar eu trag targa pe uscat. Tu ai toate
regretele din lume și pe mine mă doare
de lume unde nu pot spune-n poem.
Þie-ți plac perdeluțele roz și mie mi se fîlfîie.

Asta nu e viață, care ne-a adus pe noi laolaltă,
ci un șofer beat plecat spre Cancun și ajuns la Calcutta!
Aș vrea să fie limpede, limpede. Limpede!
Nici un dulce din lume nu va stinge, vreodată,
amarul din noi: numai o clipă privindu-ne, cei mai mari cofetari
italieni și turci își vor frînge mîinile a neputință
și se vor împușca în cap, cu gloanțe de plumb.

Noi doi sîntem ca și cînd ar veni, la Viena, un boșiman să discute,
cu un eschimos, despre vreme. Ca și cînd cei doi ar supraviețui
numai și numai conversînd despre ploaie! Noi doi
sîntem ca și cînd, la Berlin ori aiurea, un boșiman și un eschimos
adînc în ochi s-ar privi, ar ofta și-ar vorbi nesfîrșit despre ploaie!

Noi doi sîntem ca și cînd un bețiv ar amesteca, toată noaptea,
tequila și sake. Ca și cum aș fi eu victima tuturor accidentelor
rutiere din lume și numai în fantasmele tale mai trăiesc.

Dacă noi doi am sta în fața unei oglinzi, sînt sigur, sînt sigur,
în ea s-ar vedea doar unul din noi!