Coborârea la vale întotdeauna
devine þopãit alert, cât nu e topit încã
alunecuºul.

M-am temut cã n-o sã mã prinzi,
dar te-ai întors de fiecare datã-nspre mine,
repetându-þi: am ºtiut cã vrei sã sari
la mine în braþe.

Acolo, sus, departe de lume,
închideam ochii ºi
visul paralizat prindea muguri.

Admiram acel zâmbet timid
din colþul buzelor, aproape
involuntar, când amândoi nu mai ºtiam
ce e de fãcut.

M-am bucurat de verdele gãsit sub zãpadã.
O sã învãþ sã iubesc ºi ciripitul
de dimineaþã.