încă o noapte și candelabrele
precum opaițele tatuate pe cer
se sting încet în lumina unui vis alb
în care tu înveți să mă iubești de parcă
sunt coarda unei chitare
ce scârție când mă atingi fără să-mi cunoști acordul

ochii mi s-au ascuns în orbite
după fiecare clipire ești
mai departe

simplul gând că plutești în alte părți
stârnește în mine un uragan mai grav decât
ar putea stârni bătaia de aripi a unui fluture
pe celălalt obraz al terrei

încep a crește bălării în mine
cu spinii otrăviți în pasiunea fără ritm
a unui suflet putred

amintirea ta umbrită pălește încet

dar nu moare
chircită fierbe într-un colț
pe unde
zvăpăiat din fire
câte-un fir din fostul mine
o cuprinde