Prin marea de Cuvinte, tăinuit,
mi-am așezat cuvântul la-ncolțit;
udat sunt de cuvintele-n galop,
cad în genunchi. Sub ape mă îngrop.


Și bobul de lumină ce-l visez,
pe brazda mării-ngenuncheat așez;
ca pruncu-n leagăn doarme în adânc
cuvântul meu, în setea de Cuvânt…


Și-n marea-nvolburat-a `cestei vieți,
pe fiecare val de frumuseți,
îmi răsări cuvântul meu tăcut,
cântec de slavă năzuit în lut,


un gângurit de prunc pierdut și trist,
filă de rugă și de acatist,
vorbire cu Stăpânul Cel ceresc,
cuvântul meu, ce valuri îl rodesc…


Pe umeri mă apasă greul, greu,
căci am vorbit cu Tine, Dumnezeu!…