La fereastra inimii tale
am lăcrimat uitat,
În fiecare noapte când
visele amare
Îți răscoleau dureros
colbul veșniciei,
sângerând…
Tu nu știai că sunt eu,
și nici
cât de mult
mă mistuia
curgerea clipelor…

La ușa sufletului tău,
tăcut,
am stat zile la rând,
nopți la rând,
așteptând o minune…

Din toate părțile,
guri rele
se năpusteau să muște…

Ochii tăi mă urmăreau
cu sinceritate,
visele mele, visele noastre,
toate apasau amarnic pe
umeri șubreziți de dor…

Când la ușa ta
n-am mai putut rămâne,
Pe pervazul dintre
fericire și lacrimi,
așezatu-mi-am visele,
să rămână ele,
ca să-ți vegheze creștetul,
binecuvântându-l!…