Lacul acesta, în care mă scald e
mult prea adânc!

Nu știu să zbor prin valuri,
și lacul mă prinde în brațe;

Apele îmi fac cu ochiul și
mă cheamă între aripile deschise ale
dorului de Tine...

Hristoase, oare Lacul ești Tu,
sau prea multele lacrimi
ce-n mine-și găseau liniștirea?...

Aș vrea să mă arunc în adâncuri,
cu vise și gânduri, și
clipele ce mă urmăreau să
mă piardă pentru o vreme;

În lacul în care mă scăldam,
m-aș fi prefăcut în pasăre măiastră,
și-aș fi zburat spre Tine,
Adâncule...