Stau lipită de geamul fără perdele de unde
pot vedea locul în care dimineața
o femeie fără nume vinde buchete de trandafiri
pe care-i leagă cu generozitatea unei păcătoase
nu știu nimic despre ea, doar că seamănă
cu o amantă care îmblânzește spini
în fiecare seară îmi spun că trebuie să merg
a doua zi să cumpăr trandafiri și să-i spun
femeii să-i lase despletiți, să-i pot purta
ca pe un șal tricotat de mâini creștine
în timp ce-mi spun rugăciunea
și-a doua zi îmbrac hainele de cumpărat trandafiri
și pornesc spre locul unde-mi voi plăti izbăvirea
alunecând printr-un gang în care-mi observ
pantofii și-mi spun că nu pot merge mai departe
cu acei pantofi. culoarea lor nu se asortează cu
ochii femeii de la colțul străzii.