Ridic privirea.
El deja plecase.
Nu cred că a văzut
amarul din ochii mei.
Totuși m- am gândit.
Ar fi păcat să strig după el.
Fără să- mi dau seama
am lăsat în urma mea ceva,
tăcerea.
Acum mă întorc acasă,
dar cu aripa frântă.
Inima îmi bate ca nebuna,
nu mai respir.
Visul se sfârșește aici,
imaginea lui
Surâde amar.