casa din față atârnă în pom
uneori sare
din piatra întoarsă a inelului
e prea aproape femeia cu biblii
și rufa rămasă pe sârmă
ultima distanță fără ruptură a fost
între foame
și clinchetul furculiței

apoi Formidabilul Domn
și-a tras scaunul mai aproape
pe geam picăturile făceau o mică burtă
iar bicicleta din zid
își rotea încă roțile

n-a spus nimic
a plantat o brândușă galbenă
rotindu-mi ceasul pe mână
femeia cu biblii
ar fi făcut o flamă

a mai stat doar atât
mare
cât casa aceea
venind treptat înspre mine
ca printr-o dimineață limpede

a rămas o urmă
cum ai stinge țigarea
în fața de masă
și pasărea, banala pasăre
atât de clară
arcuindu-și spatele
liniștindu-se
ca pe-un pământ