#1
Cuvintele au aerul de-a tot bate din brațe false
în văi depărtate gureșe precum lăstunii cu puii
ouați pe lângă balcoanele unui bloc incubator ad-hoc
zap-zap aduc păsările vorbitoare gângânii
în ciocuri fărâme de pâine călcată-n picioare
și miezul ajunge silabe prin pipotele cu nisip
din mistuirea sângelui
încărcat cu idei

Capilarele toamnei au aripile mării la bază
albastră tensiunea grăirii-n lichide saline
dematerializările zborurilor
le știm golite de patimi
fără țipătul prisoselnic
stoluri mai trec iute un pic
fără chip pe căi aeriene desculțe
epifanii dincolo de ferestre închise

#2
Câtă nelume s-a adunat
în agora copitei nepotcovite
sau câți butuci bulumaci
bat greu pasul țanțoș
hai noi să plecăm de-aici
din fața lor stâlcită
către alte bătăi necadențate-n piept
și-n alte atitudini neizmenite
sub același soare excesiv de îndurător
ce trece cu nuielele de lacrimi
peste noi și nori
însă aduce cadouri scumpe din iad
lăzi ispititoare – seifuri limuzine
prime de sărbători comisioane uriașe
tot felul de marafeturi peste cei răi –
turbații nătărăi s-au zăvorât singuri
și-au înșirat lanțuri masive de aur prin case
de gâturi ca să fie mai repede luați

#3
Trunchiule tăiat prea din timp schingiuit
cu împunsătura securii ori sulei grele din oțel
inima ta de lemn nici moale nici prea tare
tot o să-mi crape pieptul în trei
dungi adânci arătate și-n stejarul din Mamvri

#4
Trunchiule îmbătrânit retezat
mâncat din copilărie de carii și larve
aștepți vremea creșterii din tine
a noului și ultimului vlăstar palpabil -
brațul drept înalt neînclinat
nici la stânga nici la dreapta
nici sus nici în jos
braÈ› fantastic nefalsificabil
pe care l-a ținut peste ape cândva
Duhul ce plutea printre cele de sus și de jos
ca să iscălească inocent
peste tot vieze lumea chiar și-n prezent
chiar și-n scorburile arborilor vipere
chiar și-n cioturile cărnii bolnave cer
chiar și-n ochi îngeri
îngropați tot mai mult
cu straturi de acte disipate zadarnic
în rărunchiuri prin pământ

#5
Văd primele fâșii ale orelor matinale
cum sfâșie stelelor
așternuturile negre
care tocmai se-ntindeau la nesfârșit
și prin camerele divine de filmat
lumile
posibile
dar neplauzibile ale unora ca să terfealescă în bătăi
pe toți treziții durei realități
pe neascultătorii trompetei militare
de la televizor radio pauza mâncatului din serviciu
sau de la bancomat
când scot plata oricărei alte angarale
și văd zornăind pe ecran cuvintele
cont insuficient
plecați
munciți în străinătate
că așa a spus după marile greve din sezonul cald
tătuca bancomatelor și al lu’ Vântu temnicer
tătuca Stalinskaia
într-o piață să zicem Traian

#6
Pânza de cort peste pământul somnoros
unde se încovrigă trupuri și trupuri
animalele în lipsă de atmosferă
sub povara dintr-o paletă grigoresciană
pânza de coviltir al bolții cu scheletul metalic
deasupra zgârie-norilor sequoiei brazilor molizilor
deodată se crapă în fâșiile cosmice
ziurelul de zi e lăsat liber
să iasă în zorii noii lumi întâi și-ntâi mut
ca un prunc din vagin răsfățat cerul
pentru toți călătorii zi de zi
din același material imaterial
câtă vremea ziua-i halește nopții placenta
și scoate satisfăcută un mârâit

#7
Trunchiule-ți tai de atâta efort
măduva spinării
arcuirea deseori fără țel
ca să privesc minunea despicării
ieșirea cărnii proaspete la aer
pentru că-mi crește prin spatele frânt în două o nouă
natură ce se lipește strâns de nenatural
brațul uitat brațul nevăzut brațul postum
urcă-l îndrumă-l oriunde scrie
pretinde să i se dea mult de lucru
semnează măcar că el va semăna
iarăși multă sămânță arboricolă
ghinde jir conuri în special

#8
L-a pălit somnul refacerii vocii
acum e-adormit trunchiul urs prăbușit
ca secerat
K.O. în bârlogul morții-aparente
și e dus cu plutele tăiat la Galați
la Tulcea la Marea Neagră la Mediterană
la mareele din Atlantic în cosmos în magmă în mume
depistat sub microscop drept simplă cuantă

#9
Clopotele bat
vine liturghia spre noi
deschide ușile ferestrele
câinii n-au mușcat din nou
pentru că și-au descoperit odată cu musafirii
din blănurile de puf ale aripilor
talentul muzical pierdut de canari

Și au ieșit dulăii
cu frunze lungi de finic în guri
boturile fără botnițe au spus și ele dezlegate
ce le doare
sau ce-au mai făcut pe-aici bune rele
stăpânii
dar stăpânii plâng în pernă
sunt goi
împăratul țării e gol
gol de tot
gol de suflet