ÃŽn spicul de ploaie stau ca soldat.
Privesc! E o eternitate de neiertat!
Străluce salba de mărgele a cerului
Risipită în iarba crudă a efemerului.

Ca-n Rai, pretutindeni este răcoare.
Pielea de pe mâini îmi dă în floare.
Sunt ultimul gard viu ce încă păzesc.
Verdele crud stă să devină lumesc.

Este multă trecere în ceea ce știu.
Dacă aș fi crezut, ar fi prea târziu!
Și pretutindeni atunci este acum,
Dar nu la fel de mult, ci oarecum!...