Trăiesc pe spinarea mea sar din mine
am casă la aeroport
beau aer mănânc aer sunt singur ocolit
ca stâlpii cu emblema cap de mort

nevastă-mea viața își scutură de mine covoarele
a devenit obișnuință, cu ochi pe jumătate
închiși călătoresc prin mine clătinat
compartiment cu păsări mari electrizate

doarme pământul cu genunchii la gură
sub trista subțire cămașă de brumă
beau aer mănânc aer sunt singur ocolit
paznicul lumii la recolta postumă