vremea e mereu veștedă

o pasăre vine rotind aerul
îmi cântă de
pocnesc mugurii

timpul meu nu mai înmugurește

brațele sunt niște
obiecte de piele

te simt în sânul lipsă
ca o gheară care scurmă

în frac primăvara
acordează cu finețe
zile
câte una se rupe
și nu o mai pot repara

nu mă mai tem
decât că

durerea a prins față de
Dumnezeu

(28 martie 2011)