agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-03-31 | [This text should be read in romana] | Submited by Yigru Zeltil
1. Cosmos plângând
Pământ fără văz, pământ fără auz, Pământ fără cuvânt, Noapte de umbră, noapte de ceață, noapte de carne, Noapte de timp Cu ochiul sărat al luminii Înlăuntru răsfrânt. Pământ fără cântec, fără murmur și fără durere, Tată pe care nimeni nu-l dăruie, Mumă pe care nimeni n-o cere. Pământ cu secunda ne-nduplecată, Ceasornic în care îngerul nu se-arată. Noapte de sunet, noapte de piatră și de cucută, Nemărginire Cu limba clopotelor mută. Stea de-ntuneric și de țărână Cu unghia pe cumpăna lumii stăpână. Unde e jos, Unde e sus? Pământ înotând în umbroase albușuri Fără de răsărit și apus. Noapte de oase, noapte de cartilagii și sânge. Materie ce se naste din sine, Pentru sine, Și plânge, și plânge, și plânge... 2. Transfigurare Dați-i genele de ape, De iubire să nu scape... De iubire să nu scape... De iubire să nu scape... Dați-i ochii verzi de frunză, Poarta lumii s-o pătrunză... Poarta lumii s-o pătrunză... Poarta lumii s-o pătrunză... Dați-i fruntea de sudoare, Să se-ntunece de soare... Să se-ntunece de soare... Să se-ntunece de soare... Din spinarea dimineții, Dați-i firul lung al vieții... Dați-i firul lung al vieții... Dați-i firul lung al vieții... Dați-i spada-n mâna stângă, Și să râdă, și să plângă... Și să râdă, și să plângă... Și să râdă, și să plângă... Și mai dați-i, dintr-o parte, Somnul ce se chiamă moarte... Somnul ce se chiamă moarte... Somnul ce se chiamă moarte... Slava lui sfarmă-o-vom, Dați-i numele de om... Dați-i numele de om... Dați-i numele de om... 3. Lupta spiritului cu materia - Legea mea este zborul! Nu te știu, Nu te cunosc! Numai zburând pot gusta din eternitate! - Orice zbor, orice zbor Trebuie să pornească dintr-o cetate! - Stau de vorbă cu stelele, Galacticii sori prieteni îmi sunt! Port căpățâna Universului Într-o singură mână! - Universul e fruntea ta de țărână! - Numele meu e: libertate! Dragostea mea e: nemărginire! - Doar marginile, doar marginile Pot întrupa adevărata iubire! - Mă dezleg de tine! Mă dezleg de propria-mi greutate! - De tine însuți să te dezlegi nu se poate! - Prinț fără trup Voi dăinui în cetatea unui cuvânt! - Cuvântul are turnuri și porți de pământ! Turnuri și porți de pământ! 4. Oglindire Aplecată întru sine Arde fața mea întoarsă, Dincolo de rău și bine Doar lumina se revarsă. Nemișcare-i, și blândețe, Ceruri lungi și necuprinse, O de-a pururi tinerețe Cu privirea ei mă ninse. Văzul - ochiul nu-l atinge, Sunet viu auzul n-are, Lumea zace-ntr-o meninge Ca o brumă-n așteptare. Nici o urmă nu s-alege, Nici un val și nici o formă, Nevăzutul este rege, Umbra - fața lui enormă. Toate sunt și nu sunt încă... Mâna mea netulburată, Doar un semn făcând în stâncă Altă mână îmi arată. Gândul - un alt gând colindă, Chipul lui de-ar fi să doară Ar cădea ca-ntr-o oglindă Și m-ar naște-a doua oară. 5. Invazia realului Au sărit din țâțâni porțile ochilor mei Și-n cetatea mea au năvălit păsările și pietrele văzute, Corăbiile și avioanele de vânătoare urlând, Fumul plopilor alinați pe alei Și plopul fumului curgând transparent către cer Din acoperișurile crematoriilor. Făpturile văzului meu, mai întâi, mă devorară. S-au spart ferestrele auzului meu, Și-n cetatea mea au intrat armatele sărate-ale plânsului, Þipetele femeii născând, Și hohotele de râs ale fetelor tinere, Ca o rupere de zăpadă în munți. Făpturile auzului meu, mai întâi, mă devora. S-au prăbușit turnurile mirosului meu Și-n palatul cetății mele Duhnește a copil proaspăt născut, A trup de câine mort, A sudoare cerească de levănțică, A sânge proaspăt de iarbă strivită-n copitele cailor, A carne de om ars pe rugurile atomice ale veacului. Făpturile mirosului meu, mai întâi, mă devora. S-au dezgrădinat papilele gustului meu Și-n cetate au început să danseze Þapii veseli ai strugurelui copt, Cobrele vineții ale mustului de cucută... Făpturile gustului meu, mai întâi, mă devora. Prin rănile degetelor mele, câte zece de-odată, Pietrele-mi plouă în suflet, zdrobindu-l, Aricii de foc mi se rostogolesc prin sânge-nroșindu-l, Stelele de mare îmi acoperă trupul Cu lumina lor sticloasă-nălbindu-l. Făpturile pipăitului meu, mai întai, mă devora. Ah, paznicii, paznicii - îndurerații complici Cu pietrele văzute, cu țipetele femeii născând, Cu aburul sudorii de levănțică, Rude cu strugurii copți, cu aricii și steaua de mare, La fiecare poartă a cetății - trădându-mă! 6. Îmblânzirea prin logos Zic piatră și buzele mele Se mânjesc de sângele pietrelor. Zic fluture și văzduhul întreg Naște omizi cu aripi de faraoni Rătăcind prin nisipul clepsidrei. Zic strugure și zeama dulce a strugurelui Îmi curge pe piept prefăcându-se-n vin. Mistrețul sparge cu fildeșul colțului său veninos Carapacea cuvântului mistreț. Și carnea mi se învinețește pe frunte Luând forma copitelor. Cornul rinocerului Sfârtecă pielea cuvântului rinocer, Și-n răsuflarea râtului râios îmi seacă pădurile. Furnicile, lăcustele, șoarecii de câmp și hârciogii Rod gratiile cuvintelor furnică, lacustă, Șoarece de câmp și hârciog, Devorând boabele de grâu ale lumii. Calc pe coji de cuvinte, dorm pe coji de cuvinte, Strivit de fauna cotropitoare A turmelor evadate din templul geometriilor pure. Fără cuvântul sânge - sângele se decolorează. Fără cuvântul munte - muntele se sufocă. Fără cuvântul dragoste - dragoste nu există. Trosnesc oasele craniului meu Între fălcile boabelor de nisip Cărora le-am uitat numele. Sfredelite sunt pupilele ochilor mei De glonțul păsărilor Tras și ochit Din colivia strivită a cuvântului pasăre. Singur, în pădurea de sunete, Îmblânzesc bizonii, hiena și leopardul, Șarpele și vulturul suspendat, Trăgându-le pe cap pielița subțire A cuvintelor bizon, hienă, leopard, Șarpe și vultur suspendat, ocrotit De magneții unor existențe ce nu există. 7. Starea de văz Singurul organ al ființei mele e văzul. Numai văzând pot exista. Sunt, mie însumi, Ochi înlăuntru Și ochi înafară. Nu-mi zdrobiți mâinile! Fiecare falangă A mâinilor mele este un ochi. Nu-mi retezați umărul! Fiecare umăr al meu Este un ciorchine de ochi. Nu-mi secerați ochiul frunții, Și nici rotunda lentilă de calcar, A genunchiului meu n-o secerați! Se vor frânge uneltele voastre De oțel, de piatră și de cucută, În razele văzului meu multiplicat. Fiecare vertebră a șirei spinării mele E un ochi Înspre cer și-nspre pământ În același timp îndreptat. Văd, prin coloana mea vertebrală, Cerul de dincolo de cer, Și pământul de dincolo de pământ. Pielea trupului meu O întinsă, o incendiată retină De întâmplările veacului este. Ca-ntr-o sferă de platină, În pupilele, ochiului meu, Plutesc cele văzute Și cele nevăzute încă. Lumea din vedere se naște Și moare din nevedere. Când vederea mea se termină înafară, Vederea mea Înlăuntru începe. Înlăuntru este oriunde, În afară, de asemenea, oriunde se afla. Văd cu sângele meu, Văd cu auzul meu, Văd cu mirosul, cu gustul și cu pipăitul meu. Văd cu magneții dureroși ai cântecului meu. În rotunda, Incandescenta orbită a văzului meu, Lumea - o continuă naștere este. 8. Hypnos Dorm în sine împăcate Doua margini de cetate... Două margini de cetate... Una-i marginea din vis, Alta-i scrumul lumii scris... Alta-i scrumul lumii scris... În oglinda unui prund, Oase, gânduri - își răspund... Oase, gânduri - își răspund... În același trup născut, Doua morți și-un început... Două morți și-un început... Doar un greier, fără vrere, Se zidește din tăcere... Se zidește din tăcere... Și din noaptea lui străină Umple ora cu lumină... Umple ora cu lumină... Frunți și ziduri nepătrunse Dorm, cu somnul lumii unse... Dorm, cu somnul lumii unse... 9. Omul multiplicat Sunt cel ce sunt. Marea mea putere Constî în marea mea fragilitate. Nu vă știu, nu vă cunosc! Urc piatra muntelui meu de lumină Rănind-o cu glezna gândurilor însângerate. Sub fiecare cuvânt - o tăcere. Sub fiecare pas - o fântână. Existența mea de mult nu mai există. Există arborii, luna, piatra și stelele, Există sângele bursucului și spaima șoarecelui de câmp, Există pielița moale a mentei sălbatece, Þipătul lintiței și al boabelor de grâu Spulberate-n furtunile veacului. Există aburul țarinii, respirând liniștit după ploaie, Și carnea aburului de leopard, Sfârtecat sub roțile trenului În amurgul de toamnă. Există balene-argintii ale rachetelor intercontinentale, Mirosind a ulei rânced de soia, Pe toate plajele de bonton ale lumii, Și există urechiușa transparentă a florii de troscot, Ascultând simfoniile universului. Însăși existența există! Nu-mi tăiați trupul - ma voi înmulți! Nu-mi ardeți văzul - văz voi deveni! Nu-mi vânați gândurile - gândurile vânate vă vor vâna! Strig în urechea mea dreaptă: "Pantha rhei!" Și-ar trebui să râd. Strig în urechea mea stângă: "Pantha rhei!" Și-ar trebui să plâng. Din râsul și plânsul meu, Amândouă deodată, Am inventat roata veșnic purtătoare-a iubirii. Pe gâtul ei de lebădă neagră, Oasele mele de calcar subțire Pururi vor înflori. Sunt coloana vertebrală a unui râu În care nu vă veți putea scălda niciodată. Mă înmulțesc prin scădere, Prin adăugire mă scad. Sunt, când nu sunt, Și nu sunt, când sunt. Înnodarea mea întru-creștere O continuă rupere este. Nu pe furnică o plâng, Ci pe mine mă plâng, Pe autostrăzile veacului de uraniu Tolba cu lacrimi de foc și de sânge, trăgând-o. O, Thalassa! Thalassa! Thalassa! Ca o floare de lotus, pe țărmul tău dureros, Lumea, din ochiul meu multiplicat, Mereu va renaște! |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy