de nu voi adormi mă voi trezi în aceeași zi ca o viperă
voi ieși din sânul cald niciodată secat niciodată prea greu
și izbăvirea ta va fi
pâine
răscolind drumul

(absența aceasta prezentă mereu ne tulbură mai mult decât
un sentiment
surd orb nevorbitor
închis într-un triunghi înnodat la capete)

întru iertare mă las cufundată în păcat

prăpastia se strânge
înăuntrul meu ca o rugăciune
(știu cine ești
lumina cade în același fel pe greșeala ta
rătăcitorule)

sufăr de amuzie caprifoi cianură scepticism
calea lactee spini carafe goale
calc strâmb prin alb și negru orizontal ermetic

și tu zici
nu se cuvine să dai bună ziua ceasornicarului
de pe strada Sf. Vineri
mâinile lui cu vene sticloase ieșind barbar
prin albul vascular
ca spuma de măslin
măsoară viața

(ah, viața ta fără greutate fără medicamente
îngropată sub clopotul care ne ajută
să nu alunecăm
în beznă în somn și în pulbere)

privește-te în mine ca-ntr-o fântână multiformă
vezi ai îmbătrânit de-atâtea îngenuncheri
și pulsul tău e doar obsesie organică

e foarte întuneric și foarte târziu să dai bună ziua

ceva s-a schimbat pe strada Sf. Vineri colÈ› cu Armoniei

izbăvitorule
eu vreau ca să te văd cum te deschizi în mine