poarta s-a trântit
ca un gând descumpănit o horă de frunze
cu suflet pelerin

neliniști lovesc din coadă de
scorpion

trupul stigmat
de timp
plimbă o umbră gravă pe ceea ce
presimt
distanță între noi

trecutul a ars
în carnea mea odihnesc doruri

în aură de foc durerea
flutură văl de văduvă

am palme ghimpate
când ating trandafiri

în lacrimi îmi taie ochii raze
zvâcnitoare

țipetele câtorva păsări
mă despică în toate ființele
din care m-am compus
până

inima
o coroană uscată
pe crucea mea

(17 aprilie 2011)