S-a aruncat din cer
lovindu-se de privirea lor.
Nu știa cât este ceasul
și nici ce trebuia să găsească.

Toți, curioși, voiau să-i vadă ochii neștiutori.

A mușcat din trunchiul lui Venus
fugind spre o altă tinerețe.
Dar s-a resemnat când a înțeles
că Dumnezeu îmbătrânește.

A plâns ca un copil lângă arta de a deveni el.

Cicatricea din piept se vindeca
dar nu putea gusta florile.
A decis să aștepte încă un vid
ce-ar fi putut în brațe să i-o readucă.

Învăța ușor că filantropia se câștigă cu dăruire.

Îmbătrânind îi uita numele.
Visând îi cunoștea fiecare timbru al vocii.
Gândurile îi fugeau spre trecut
și-i hrănea dorința de a o revedea.

Plecând iar spre cer n-a mai aflat: ea era demult cu el.