plimbările tale de seară se lungeau ca niște țevi de gaz
mereu aveai un fel al tău de a merge
un alt fel de a te lungi
de a te înălța undeva deasupra nelipsitelor
pagube zilnice

tu ești cel pentru care râurile se pierd
atât de departe și clar
cel pentru care ziua nu se poate opri
decât prin noapte

deși nu știu unde locuiești
îți scriu
de aici unde nu locuiește nimeni

tu vei muri pentru o lume
în care nu trăiești

chiar dacă

pe chipul tău s-a întipărit deja ca o podoabă
teama
de fiecare zi

nu te teme
pentru ce vei avea de suferit

cel care învinge va primi o pietricică albă
pe aceasta
e trecut un cod

la întâmplare

atunci vei pleca spre ceva dinăuntru
spre ceva dens
spre apă
spre lucruri care ar zgâria
mai puțin