trăiesc într-o lagună de unul singur
cu o lumină gălbuie pe față
de parcă aș avea o lumânare agățată de lobul urechii
soarele își face de cap ce-i pasă
firele de nisip ticăie fără oprire
prin alge se zbat cămăși aduse de valuri

când plouă
când dă dumnezeu și plouă
fac un efort de imaginație
îmi transform sprâncenele în țigle
stau pe prispa unei case cu sâni
în grădină o tânără multiplicată de mii de ori
se piaptănă cu degetele

sunt fotograf doar când nu găsesc cadavre
las aparatul pe o piatră
peștii și scoicile intră prin obiectiv
ca într-o arcă
mă leg la ochi - un tic dobândit din neatenție –
mai fac un efort de imaginație
fotografiez colegii de școală
le spun să se depărteze să intre toți în cadru fie și claie
ei se urcă în trenuri și se depărtează

apusurile îmi aprind umbra ca pe o flacără
excavatoarele au făcut de multă vreme un imens cerc în jurul meu
mi s-a spus șoptit că locuiesc ca o coadă de cometă în gaura unei curele
dar eu pedalez de nebun mai că nu-mi iau zborul
iese transpirația la plimbare pe corp dar ea
netrebnica de ea
nu este cu mine să ne admirăm spițele acoperite de carne
să ni se așeze fluturi pe degete ca niște inele

locuiesc într-o lagună
de fapt
mă plimb cu ea legată prin lanțuri de o gleznă oarecare