Nu mai am încredere în frunze,
În tine - nici atât.
Nu mai am încredere în mine
Și nici în trecut.

Simt banal și gol și pustiu,
Toamna e din ce în ce mai rece
De golul din noi să fug nu știu
Și de la sine tăcerea nu trece.

Versul mi-e mic, rupt, apăsat
Și frazele nu mă mai adună;
Luna-i departe și între noi nimic
Iar fruntea ta mă tot amână.

Mâine încerc să croșetez un drum
Să cos nasturi la haina veche.
Mi-e dor de zilele când mă credeam om
Și de cele când mă credeam poveste.

Și-o să-ți spun și ție când plec
Să ghicești fără de greș revenirea;
O să-ți spun și ce iau în pachet
Să nu-ți mai cauți degeaba visarea.