mașina veche albastră
ne acoperă vocile urcă
oamenii ajung transpirați, la nivelul ochilor
se prăbușesc prin solare de sticlă

aerul rece intră pe sub uși
am pus pulovere pe jos și-i mai bine
lalelele se sprijină de perete
mai au ceva de trăit

mai târziu
atingem amândoi masa cu cate-o mânecă
încep să caut ușa pentru că știu
cum e să se se-amestece lapte fierbinte în tot
să-l strângi în bureți întorcând fața
ca un tâlhar care merită
și merită tot

cum ai plimba o pasăre căzută din cuib
cu mașinuța electrică de colo colo
te sprijini îndoind aripa pe lucruri
apoi încerci cu-o groază neînțeleasă de nimeni
să faci înapoi cum a fost
un rotund
de păpădie