Visele dorm, Timpul din mine (mă) bate măr în toba timpanelor.
Lacrimi se țes pe web-uri - pânze de păienjeni- până spre prânz.
Mă prind de glezne cu gândul departe care mă duce la tine în carte, adorm.
Făr'de voie mai sun prin somn un poet- e trecut de doișpe și-aștept:
"Nu-s acasă", îmi zice pe fix o voce de robot răgușit
Dar paranoia mea izbucneste: oare nu era mașina de scris?