vara, într-un ultim vagon de tren
am stat pe saci, cu rucsacul în brațe
când am ajuns făcuseră din gară cântec și toți se legănau în hamace de praf

arătau într-o singură direcție pe care-o mai văzusem copil
când lăsăm paharul pe-un colț de masă
și mama țipa c-o să rămână cerc

de ce oare
oare de ce strigă unii după mamă înainte de moarte
pantofii ei înalți se-amestecă-n frunze
te lasă un timp să-ți șutezi mingea apoi
te împinge oricum prin masa de sticlă

când m-așez farfuria-i mereu la mijloc, în stânga paharul înclină pereții
văzută de sus sunt destul de departe
văzută așa mă mișc într-o pânză ovală
și tot ce simt
sunt pătratele mici, albite cu grijă