agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Venus and Adonis ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-06-05 | [This text should be read in romana] |
Fă stânga-mprejur, hei, nimicule,
ori fă-te nevăzut în lumină, cât încă e ziuă și soare, tunam eu către nimeni care, apărut de nicăieri, se tot ținea din urma mea, cerșind adăpost. Ce tupeu pe capul tău, am izbucnit, să vii la mine și să-mi ceri bani? Ca să ce? Să-ți cumperi după loc de veci pentru stat în picioare pe umărul meu drept?! Eu nu-mi împart umbra cu nimeni, băi, nătăfleață! Stai cuminte, angel, și mai taci dracului odată din gură, mi-ascuțeam cu scrâșnet caninii cuvintelor înspre îngerul care mă tot tachina, fluturând din aripioarele lui galben-verzui de papagal: „Ce mai faci? Ce mai faci? Ce mai faci? Ce mai faci” Băăă, m-am răstit deodată la el, te fac praf și pulbere dacă nu amuțești în chiar clipa aceasta! „Ce mai faci? Ce mai faci?” – am început să-l strâmb plictisit pe angel-pene tărcate, pe când mintea lui – în lacrimi strălucind, asemeni ochilor umezi de bovină, se tot chinuia să termine de rumegat, cu noduri în gât, divinul procedeu de înghițire al propriei limbi: cuvânt cu cuvânt, silabă cu silabă, literă cu literă… Fac față la toate, izbucnisem din nou, băi, nimicule, și te salut cu spatele! Hai, fă pași spre turbinca, i-am zis, cât încă nu ți-au crescut aripi… Și pentru numele lui Dumnezeu, măi, bombonel, păstrează-ți dulcegăriile pentru-nfometații de moarte, care – sătui de ei înșiși, ca de hrean, au obosit să se tot ridice zilnic din pat, iar noaptea uită că trebuie să mai și respire din când în când … aerul proaspăt din cimitire. Între timp, cerul se-ntunecase și-a-nceput să plouă cu pene plouate. Ca să vezi, gândeam în sinea mea, ieșind din mine (să fumez) puțin câte puțin, cât de pisălog poate fi un asemenea specimen! E o chestie pur omenească, mi-am spus, adică de înțeles, să-l trimiți pe-un înger ca ăsta la dracu` în praznic, sau în … plm, vorba lui Buzdu, ceea ce, până la urmă, e tot un drac. În fond, fiecare din noi ar trebui să se ocupe strict numai de lucrurile care-l privesc: El – să-și vadă în continuare de pacea lui împuțită, eu – de drumul și războaiele mele purtate cu mine însumi prin lume - când pe un umăr, când pe celălalt umăr, când – pe ambii mei umeri… Cee? Vrei să numeri?! Stai calm, băi, michiduță, ori fă-te-n noapte nevăzut, cât încă nu s-a crăpat de ziuă - m-am răstit eu încă o dată la îngerul ce se credea îngerul meu păzitor și care (culmea!) nu contenea nici o clipă să creadă nebunește în mine. Hai, fă aripi spre turbinca, bodogăneam către el, cât încă nu e prea târziu, cât încă nu ți s-au încâlcit pașii diafani în rădăcinile subteranului meu labirintic. „Ce mai faci?” … Ia auzi la el… Ce mai fac? Păi,ce să fac ?! Fac bine. Aaa, mă întorc nedumerit către nimeni, stai așa, că nu m-ai întrebat… Ha, ăsta a plecat… în pana mea, pe când eu, de ore întregi, stau pe banca asta de stat în picioare și vorbesc singur cu mine ca fraierul; stau și aștept, ce tâmpenie, autobuzul în stația de tramvaie, fredonând melancolic o melodie veche în gând – singur, dar nu singuratic … singuratic, dar nu singur, singuratic… Trag aerul adânc în piept dintr-o țigară și aerul negru al dimineții începe să bată undeva, în depărtare, către roșu-deschis. Expir ușurat fumul după aceea, îmi iau picioarele-n mâini și-o rup la fugă ca disperatu`, să prind din urmă mașina cu numărul 104. Alergătorul de umbră peste capete de cactuși e din nou la înălțime și îl doare în paișpe.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy