In joaca noastra ghidusa
de-a virtualitatea fara limite,
marea mi te-a adus pana in pragul fericirii.
A fost momentul in care timpul si-a oprit respiratia.
La inceput a fost cuvantul,
cu care ai muscat drum prin carnea mea,
pana-n suflet, doborand cu gratie
barierele unei lumi care-amutise, uimita.
Te-am adunat din lacrima marii
si din causul palmei te-am sorbit apoi cu nesat,
lasandu-te liber inlauntrul meu
sa-mi cladesti poteci de dor si durere
pana in strafundul inimii si dincolo de vesnicie.
N-a fost nevoie de rugaminti…
Am ras si am plans cu gustul iubirii pe buze
si cu teama sfarsitului prin buzunarele sufletului,
incercand sa te pastrez cat mai mult
in memoria timpului meu prezent.
Te-am vrut al meu si ai devenit
laitmotiv pentru viata si vis.
Ne dadeam adesea intalnire in filme,
traind la infinit iubirea in mii de ipostaze,
ne iertam si ne reinventam propria iubire
cu fiecare personaj… si parca arareori in realitate.
Nu se mai compuneau melodii decat pentru noi,
pictorii framantau pe panza doar chipurile noastre,
unul pentru celalalt si deopotriva de indragostiti.
Doar cu verde crud ne hraneam primaverile,
pline de trandafiri adormiti pe perna la plecare,
Marea dansa impudic verile pentru noi,
soarele harjonindu-se prin sufletele noastre fara ragaz,
ploile toamnei ne cautau cu sinceritate prin mansarde
iar iernile ne troieneau amintirile intru nemurire.
Am incremenit timpul cu iubirea noastra…
dar destinul nu ne voia razvratiti.
A fost sabia care ne-a ucis anotimpurile.
Prezentul meu a sucombat rapid,
trecutul tau se voia amnezic…
secundele au luat-o razna pentru fiecare dintre noi...
Te-am smuls din mine plangand, renegand uitarea…
te-ai lepadat de mine zambind, asteptand chemarea.
Intre mine si tine au ramas suvoaie de amintiri,
hrana pentru suflet intre doua furtuni pe mare.
Intre tine si mine ai ridicat zidul indiferentei,
pavaza pentru clipele in care sa visezi in doi.
Lutul sufletelor noastre era diferit …am fost orbi…
Poate de asta am ars atat de intens,
lasand lava fierbinte – veritabila pecete a iubirii -
sa curga amprenta peste vietile noastre,
pana cand noi insine vom invata sa ne tinem respiratia.