coraline croșeta un fel de bluză în ochiuri largi
și prin ele vedeam marea
mi-am dorit mereu să pot privi timpul prin mai multe
ferestre iar plasa lui coraline m-a ajutat să cunosc oameni gri
atâta material care se irosește în cercuri largi
ca să ce coraline
te întreb cinstit draga mea
ca să îngropăm în cele din urmă amintirea că am existat vreodată
nu-mi pasă de mâine
azi vom construi un avion în formă de ideal
cu doi piloți – tu și cu mine
vom zbura
lui coraline îi curgeau lacrimi de fericire
cum e posibil tocmai ei
am rămas fără glas
i-am luat andrelele din mână
am vâslit cât de tare am putut
dincolo de noi
cerul era limpede ca lacrima ei