Crinul
O frumusețe atât de perfectă
Ce-ți taie inițiativa de a-l rupe
Scăldat de soare, tainic
Imaculat și tandru, îți smulge
Un zâmbet sfielnic și te îndeamnă
La gingășie
Atăta dărnicie din partea naturii
Compensează clipa de unică strălucire
Cât crezi c-ai fost plecat
Cu gândul la crinul înflorit
In fața ta
O clipă, ca apoi imediat
Tristețea ce te dobora
Să apară ca o umbră nemișcată
In inima ta
Să ți se agațe de suflet
Și iar să cioplească în creștet
Cu tărie, sacadat aceeași melodie
A visului frumos, întrerupt înainte
De a se sfârși