Am sufletul prins între două lumi,
Nu văd lumina și nu simt pustiul,
Creste muntoase imi par înflacarate,
Am sânge pe talpi și spini în cuvinte.

Aștept cuminte frământând silabe
Ce cântă în surdină ecouri departe,
Un zâmbet fierbinte timid mă salută
Simt țărână în suflet si sudoare în palme.

Mă întorc acasă uși ferecate
Ulii rotesc obosiți de căldură
Valiza e mai grea de speranțe, mai grea
Cu fiecare strop de viață ce se scurge

Departe de tine, departe de aparențe
Un huruit de penel se încruntă la mine
Nu vrea sa vorbească...asculta și tace
Mormânt și flori veștejite le arunc peste zări.