N-am mai vorbit de tine, dar nu te-am uitat.
N-am vorbit de tine ca o razbunare postuma
pentru ca nu te-am putut face sa intelegi…
As fi vrut.
Nu te-am mai vazut de la cearta noastra
si apoi, fara de veste, tu mi-ai intors spatele,
uramandu-ti tacut drumul catre singurul loc
unde ti-ai fi putu gasi linistea.
Copiii regreta uneori, ca au intarziat prea mult
sa-si declare iubirea fata de parinti,
sau ca n-au facut-o adesea.
Eu n-am regretat... Stiai.
Am regretat, insa, intarzierea ta.
Ai fost idolul meu, tata… pana m-ai dezamagit.
Sunt vinovata:
te-am urcat pe un piedestal si nu ti-am dat voie sa gresesti.
Ti-as fi dat voie daca greseai fata de altcineva,
dar nu fata de mine, tata.
Mi-am arogat dreptul de a te putea justifica
si atunci cand cel mai probabil nu exista justificare,
dar intotdeauna fata de altii.
Eram un copil cu un idol ce nu putea fi invins.
Cand am crescut, idolul a cazut…
mi-am pierdut sensul trecerii si busola.
Din fericire pentru scurta vreme -
sunt mai puternica decat tine, tata!
Cand te-ai stins mi-a fost ciuda ca ai ales nepasarea.
Erai atat de viu si atat de prezent,
incat nimeni n-a inteles de ce nu plang.
De atunci nu ti-am mai vorbit,
desi noi doi nu ne incheiaseram socotelile.
Ti-am aprins lumanari, sa-ti lumineze drumul,
ti-am adus flori, sa-ti improspateze vesnicia,
dar nu ti-am mai vorbit.
Si nimanui, de atunci, nu i-am pomenit de cel ce fusesei.
Am uitat ca ai fost si tu doar un om, tata.
Greselile mele mi-au amintit acest pardalnic amanunt.
Tu nu mi-ai spus niciodata ca si parintii pot gresi,
dar eu le povestec copiilor mei despre asta.
Nu vreau sa le fiu idol, prieten mi-as dori sa ma aiba.
Nu sunt altfel decat tine, tata… sunt tot un om.
Si n-am invatat nimic din greselile tale,
ti-am mostenit incapatanarea.
Dintr-ale mele invat in continuare,
reusind sa am viata pe care tu n-ai avut-o.
Sunt un om bun, tata, ca si tine.
Dar inca nu m-am impacat cu mine.
Au trecut ani de cand mi-am dorit sa te alung
de langa mine cu totul…
si tot mai caut prin cotloanele gandului
oasele plapandelor amintiri ale copilariei mele.
Nu te-am visat, apoi si nu te-am simtit niciodata alaturi
si nici n-as avea cuvinte pentru a-mi cere iertare,
dar stiu cu certitudine ca “vina” pentru ceea ce sunt
trebuie s-o impartim amandoi,
Tata.