Totul e pârjolit, sunt arse toate hotarele
Și cuvintele sunt prefăcute în pulbere,
Vântul morții alunecă peste fața pământului
Și nu are ce să înghită, să spulbere.
Nu mai există nimic, doar vid peste toată întinderea,
Nici amintirea lucrurilor care au fost,
Duhul lui Dumnezeu plutește deasupra apelor
Și nu găsește nicăieri niciun rost.
Doar lumina în care erai îmbrăcată
E la fel de intensă și la fel de pură
Și mâna mea, ca o flacără în cenușă,
Mângâindu-te pe stern, pe umeri, pe gură.