Știi aseară-n suflet un foc mi s-a aprins,
Și doar cînd ai plecat plngînd, o lacrimă l-a stins.
Și-nteleg, că nu putem fi împreuna, e prea greu,
Nu ne poate uni nimeni, nici chiar Dumnezeu.
Și eu, și tu trăim într-o lume plină doar de aroganță,
Unde întunericul domină dis-de-dimineață,
În viață,nu-mi doresc nimic mai mult, decît sa te văd din nou la față,
Dar văd cum ultima speranță, atîrna, pe-un simplu fir de ață.
Și-mi dau seama, acum, că de fapt de tine devin obsedat,
Ești ca un drog care fără sa vrea, mă cheamă neîncetat,
Adevarat, e că aș da orice numai lînga tine iar sa fiu,
Să mă primești asa cum sînt, și sa-mi strîngi sufletul pustiu.
Și știu, ca ne desparte o distanță uriașă,
Aș trece-o de unul singur, mie chiar nu-mi pasă,
Da m-apasă, cînd văd aceleași obstacole de peste tot venite,
Menite, să ne despartă, în doua veacuri diferite.
Și-acum plîng, și sufăr, că tu ești prea departe,
Și nu te-ntorci deloc, să vezi ce lași în spate,
Prin fapte, pot să-ți demonstrez cît de mult la tine țin,
Da dacă tot mă vei chema, eu no să vin,
Că simt, cum către lumea in care mergi mi se închide poarta,
Și pentru inima ta devin, persoana non-grata.
Dar gata, m-am resemnat cu gîndul ca nu voi sta niciodată-n pat cu tine,
Să-ți spun povesti despre mine, și că odată totul va fi bine,
Și-aceleași vise străine, ne atacă, fără milă, de parcă le-am fi dușmani,
Iar eu îngenunchez că noi suntem despărțiți de atițea ani.
Și aș vrea să tac, să uit de tot, că nu mai pot,
Sunt infectat de suferință și nu găsesc un antidot,
Sînt doar un idiot, ce caută trecutu'-n viitor,
Că la cum e prezentul aș prefera să mor.


Și cînd moartea-mi va bate la ușă, eu o să-mi pun cravată,
Iar ultima mea dorință va fi să mai zimbești tu inca o dată.
E trist, da nu uita că-n mintea mea vei fi mereu prezentă,
Chiar dacă destinul ne-a separat printr-o cale violentă.
Și jur,c-o să mă întorc și-o să mă răzbun odată pe el,
Anume pentru faptul că ne-a facut sa mergem, in viață paralel,
Și mititel sînt, și asta e o mare patimă,
De aia vărs lînga acest vers o lacrimă,
Și fără rimă, închei această poezie fără sens,
Că oricum si fără ea tot nu vei ști cît...