După atâta așteptare,
În calea mea ai apărut din nou.
Te-am revăzut...
Prezența ta, atât de mult mă doare!
Balsam pe rana sufletului meu.
Și ochii tăi...
Ochii-ți străini, privesc departe.
Smerită cad și fruntea mi-o aplec.
Tăcerea mi-o îmbrac în nuanțe!
Și tu nu mă mai simți când trec.
Din risipirea crudă-a vremii,
Doar eu am mai rămas să plâng?
Acum, târziu, văd umbrele-ndoielii!
Pe inima-mi stâncă, voioase dansând.
Aș vrea să te-ating...
Dar glasul meu, nu e decât o șoaptă.
Mâna-mi îngheață și tare mi-e frig.
Ce-a mai rămas din strălucirea noastră?
Te simt prea departe, iubite...
Te strig!