cu cateva nopti inainte, imi stricasem somnul, plangand.
de la o vreme imi batea in pleoape insomnia,
si-n suflet imi fulgerase intrebarea: de ce plansesem?
la scoala, m-au invatat ca plansul e recapitulativ,...
asa, ca inainte de-o lucrare, poate chiar de-o teza,
te apuci sa repeti in lacrimi tot ce te-a durut
inca de dinainte sa iti zdrelesti genunchiul-
pe semne ca aveau dreptate, era timpul sa vars si eu
tot ce adunasem peste vreme,
toate nimicurile pe care n-am putut sa le pastrez,
firele de nisip pe care nu le voi atinge
momentele cand clipeam, clipind clipa in care
limbile ceasului se miscau,
netrairile si increatul,
suferinta din bucurie,
merele proaspete
si acreala umilintei,
libertatea ineditului si teama.
pe tine si pe mine,
impreuna cu materia
ne-am pastrat pentru final-
meritam de-a dreptul
sa fim deplansi.
ti-am cautat tacerea intre lacrimi,
te-as fi considerat spasit,
dar lacrimile mele s-au intretaiat cu ale tale.
sa varsam impreuna materia, in plans.