agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-10-09 | [This text should be read in romana] |
Grupaj de definiții epigramatice
de nicolae bunduri Abecedarul Tratatul despre alfabet, Parcurs la vârstă infantilă; E-o carte care-ncet, încet, Devine tot mai inutilă. Ambulanța Microbuz cu girofar Și pe ușă cu o cruce; La bolnav apare, dar, Nu se știe unde-l duce! Apa Chiar și-n ropotul furtunii, Apa-n viziunea mea, E-un lichid pe care unii... Nu au după ce să-l bea. . Berea - declarată aliment Deși am fost un dependent, Bețiilor le-am dat uitare: De cand e berea aliment, Mi-e gândul numai la...”mâncare”. Capul I-am găsit și un defect Însă nu fac tevatură: Capul, cred c-ar fi perfect... Dacă n-ar avea și gură! Circul de Stat Circul – studiind momentul – E-un spectacol vasăzică, Pentru care Parlamentul E-o clădire foarte mică. Chirurgul Domnul doctor, din rutină, Respectând perfect tipicul, Are-o mână foarte fină... Nici nu simți când „saltă” plicul. Ecranul Plan cu fel de fel de teme, Artă cucerind Olimpul; Dacă-i mare - n-avem vreme, Dacă-i mic - ne pierdem timpul. Farmacia Cu prețuri mari și raftul plin E ca și orice magazin, La care după ce-am plătit ...m-am „lecuit” Femeia- definiție epigra(mate)matică E un produs dumnezeiesc, La înmulțire consacrat, Puterea tatălui ceresc Dar...derivată din bărbat. Ficatul Organ luat ades în lănci, Ce uneori ne dă frisoane; Când termini ratele la bănci, Îl vinzi la banca de organe. Fotoliul Apărător precum e scutul, Suport de pantaloni sau rochii, Pe care unii pun șezutul ...iar alții ochii. Gazul Combustibil, pasămite, De chimie definit, Un compus ce nu admite, Teoria lui chibrit. Geriatrul Ca cel mai bun dintre umani, E medicul ce te ajută, Să fii la șaptezeci de ani, Mai viguros ca la o sută. Greierele Un cântăreț în frac funebru, Cu papion și cu joben, Ce l-a făcut poet celebru Pe-un oarecare...La Fontaine. Haina Haina e – vă dau de știre – La femei, cu tot prinosul, Singura descoperire, Ce acoperă frumosul Icoana Pictură c-un pios însemn, Pe sticlă, pe carton sau lemn; Eu mă închin la ea, umil, Când e pe sticla de un chil. Kitsch-uri Lucruri fine. Eleganță. Dintre cele mai luxoase E un pește din faianță, Zici că-i natural...”miroase” Mama E ființa ce te naște Și te-ajută când ți-e rău Care (uneori) cunoaște Cine este tatăl tău. Mamoșul Un doctor, așteptând „sorocul”, Ce nu-și ia meseria-n șagă: Ne scoate, tacticos, din locul... În care foarte mulți ne bagă.. Moda Ce-i moda?...gândul meu irumpe Și-mi dau părerea de calic: E-un set de haine foarte scumpe În jurul unui ombilic. Naiba Un cuvânt ce îl rostesc La necaz și la mânie Totuși, să vă lămuresc, Cine este?...dracu’ știe ! Nora Persoana inimii, aleasă, Trecută de adolescență, Adusă de fecior în casă... Să-și scoată mama-n evidență. Nunta O suită a plăcerii, Larmă, chiot, lăutar Sau o masă a tăcerii... Când e vorba despre dar. Ograda Loc făcut spre a lucra În livadă sau grădină; Stai cu trupul într-a ta Și cu ochii pe vecină. Ombilicul Profesorul de medicină, Ne-a spus la curs ce-i ombilicul; De nu ni-l definea-n latină... Puteam să jur că e buricul. Oratorul E vorbitorul plin de zel, Ecologist prin caracter: Mai bine îl asculți pe el Decât să iei un somnifer ! Pârleazul O graniță în stil anost, Un gard cu scânduri și cu pari, Ce nu mai are nici un rost Atunci când nu mai poți să-l sari. Piciorul Ce-i un picior eu nu ascund Ci spun în câteva cuvinte: E tot un membru (tras în fund)... Să facem pasul înainte. Rechinul Un pește cu potențe varii, Rapace, dur și răpitor, Dar comparat cu demnitarii... Rechinul e un peștișor. Rețeta Bilet prescris cu doctorii În scop uman, de sănătate; Jumate nu le vom găsi, Jumate nu sunt compensate. Salutul Un gest anemic sau decis, Ce vrea în suflet a pătrunde; Cu cât îți pare mai deschis, Cu-atât mai multe îți ascunde. Salvarea Echipă mai mereu pe drum Ce-ți spune numai lucruri certe: Când pleacă: - “Demarăm acum!” Când vine: - “Dumnezeu să-l ierte!” Sănătatea E sănătatea-n mod firesc, Un termen tuturor plăcut, Pe care știu să-l definesc (Când am avut-o n-am știut) Șarpele O târâtoare odioasă, Cu colții ascuțiți și duri, Dar nu atât de veninoasă Ca alte, multe... „târâturi”. Șpaga Ce să spunem despre șpagă? La români e ca o plagă! Paradox: o boală care, Azi te pune pe picioare. Șușaneaua (I) Ce-i șușaneaua spun pe șleau: Spectacol prost supus erorii, În care premiu-ntâi îl iau Pentru răbdare...spectatorii. Șușaneaua (II) Pretins spectacol de umor Ce mai mereu prezintă-un viciu, În care cel mai bun actor E pompierul de serviciu. Taurul Animal cu greutate Ce în turmă-i un erou Însă vacile (prin spate) Spun c-ar fi un mare bou. Tezaurul Un vagon întreg cu aur Dus în est (ca gest istoric) Noi, din tot acest tezaur, Am rămas cu cel...folcloric. Toba Un instrument cu două fețe Din piei de capră sau oiță, La bal, de Paști, se „ia în bețe” Iar de Crăciun...în furculiță. Þara Privind la noi, pe-acest pământ, Am definit-o peste ani: O țară este locul sfânt, În care nu mai sunt țărani. Urechea La cap e o proeminență Cu un cercel precum o stea, Cu-o singură deficiență ...auzi cu ea. Ușa (I) Comparația există Și o vezi la orice pas: Ușa este o batistă… Unii ți-o trântesc în nas ! Ușa(II) Ușa, decorată șic, E supapa la intrare, Ce-are-nscris un număr mic Și o funcție mai mare . Valsul Când doamnele-și ridică trena Și ritmul calm devine viu, E „virusul” de la Viena, Transmis cândva din tată-n fiu. Vipera(apropo de promisiunile pemierului Adrian NÃSTASE) E o reptilă târâtoare Cu sânge rece zi și noapte Iar în politică se pare, Că-i șarpele cu corn...și lapte. Viitorul Viitorul nedecis, Construit pe îndelete, Este casa cea de vis... Mobilată cu regrete. Zebra Un patruped, un cal vărgat, O creatură cam năroadă, Pe care-un timp (de mult uitat) Puteam să traversăm o stradă. Zorile Ca și viața la-nceput, Zorile sunt relansarea, Care n-ar fi apărut Dacă nu era-nserarea. Zero Zero absolut, firește, Este-n noua Românie, Cifra care oglindește Creșterea-n economie. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy