Îmi pare rău, c-am fugit ca un laș de la fața locului,
Și c-am ajuns acum , doar un soldat, în armata drogului,
Regret, că sunt nevoit să suport același sentiment de greața,
Că n-am reușit să-ți spun, tot ce simțeam in față.
Da, cum pula mea so fac? cînd în suflet nu găseam speranța,
Și vocea ta, fără să vrea-mi spunea „bună dimineața”,
Ș-acuma mă trezesc, da-n inimă tot fulgeră și tună,
Și poza ta nu-mi mai șoptește „noapte bună”.
Cum sună? dacă-ți spuneam ca nu pot fără tine, chiar scârbos,
De aia am preferat să mă ascund și sa tac cu glas frumos,
Am fost un prost, da din hăul meu te priveam ca pe o ultimă rază de soare,
Și ignoranța ta să știi că și acum mă doare.
Moare, îngerul din mine, se naște un demon,
Fuge dragostea din inimă, mă ocolește cupidon,
Sînt campion la plîns, așa că nu mai asculta ce spun,
Mai bine ieși afară-n drum, trage-un fum, și fă-mă scrum…


-TU CHIAR O IUBEȘTI, FRATE?
-nuu, sunt aiureli, .........eu o urăsc, urăsc tot ce e legat de ea, urăsc privirea ei, urăsc zimbetul ei,
vocea ei, mîndria ei, urăsc viața ei, urăsc tot ce ea iubește,.... urăsc persoana ei.........mdaaa, frate, ........cred ca totuși .....o..... iubesc...


Nu mă mai regăsesc, printre pasagerii din trenul vieții,
Că-ncep peste tot, să văd, urîtu-n frumusețe.
Și-aș prefera sa plec, undeva departe, -n moarte, fara nime’,
Să uit aceste texte, ș-alte poeme fără rime.
Mă perd în mine, aiuresc, că sufăr iar din dragoste,
Și-i înțeleg pe toți care vor spune că poezia asta e chiar proastă.
Pentru c-așa și este, versurile sună chiar stupid,
De aia cînd le scriu, prefer ochii să-i închid.
Și văd: Aceeași poeți ce scriu poeme-n gînd, că n-au bani de stilou
Aceleași familii ce se mută, din vile în ghetou.
Aceași copii sărmani, ce trec, de la țigări la drog,
Aceeași parinți tîmpiți, ce cred că-n viață totu-i pe noroc.
Și sincer, îi respect pe toți, da ochii-mi sînt pustii și goi,
Că de atîta durere m-am transformat, într-un strigoi.
Și amîndoi, și tustrei, deja nu mai există,
Există doar un singur eu, primul, pe-a suferinței listă.
Alerg pe pistă, stînd pe loc, că n-am ce căuta înainte,
Simțind că mîine pot deveni, a morții președinte.